Noapte
Zi
14 March 2021
1 min read

Primarul Cristian Stan, reacție după ce senatorul dâmbovițean USR-PLUS “a ajutat” HoReCa târgovișteană prin aplicarea unor amenzi

“Un domn senator USR – PLUS de Dâmbovița își face titlu de glorie din faptul că a mers pe Centrul Vechi din Târgoviște și a văzut el că restaurantele „fentau” unele reguli. Drept pentru care a sunat și a adus polițiștii la fața locului, care au aplicat amenzi pentru 8 operatori. Care operatori au fost (a câta oară) îngenuncheați într-o perioadă disperată după supraviețuire.

Nu e nimic inventat, e totul povestit de domnul de la USR pe pagina lui. Cinic și satisfăcut, ca orice usr-ist sau pnl-ist din vremurile astea nenorocite. Omul „și-a făcut treaba”, operatorii au încasat rapid amenzi, poate să doarmă liniștit.
Mi se pare mie sau suntem într-un film prost, într-un tablou cu susul în jos? Regulile sunt reguli, da. Dar regulile nu pot fi discreționare, ele nu există ca să omoare financiar agenții economici, ci să-i ajute să treacă peste perioada asta cruntă. Se putea rezolva situația de pe Centrul Vechi cu un avertisment înainte de sancțiune? Are dl senator idee de eforturile disperate ale unor oameni de bună credință care au ajuns la limita nervilor din cauza acestui guvern care îi disprețuiește? Are idee că, din cauza telefonului său, niște afaceri au tras obloanele și niște zeci de oameni au fost trimiși acasă? Cu ce a ajutat, concret, gestul lui de „salvator”?
Îmi repugnă genul ăsta de oameni, obturați sufletește, iraționali, care ard totul în jurul lor și apoi se întreabă de ce e cenușă pe jos.”- transmite Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Reprezentanții USR-PLUS Dâmbovița “pun umărul” la îngroparea domeniului HoReCa târgoviștean?! 

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: Start vaccinare pentru etapa a III-a! Se deschid listele de așteptare! 

Ultimele Articole

Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni

În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Mergisus