Potrivit minisrului Educației Naționale, Sorin Câmpeanu, elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor putea opta pentru a veni la școală, indiferent de scenariul în care se află unitatea școlară repectivă, în vederea pregătirii pentru susținerea Examenelor Naționale și a Bacalaureatului. Propunerea acestuia a fost înaintată către ministerul Sănătății pentru a fi discutață și analizată.
“Am transmis Ministerului Sănătății rugămintea de a analiza această propunere și de a fundamenta un răspuns din perspectivă epidemiologică. Trendul ascendent al ratei de infectare va duce multe localități în scenariul roșu. Îmi place să cred că vom lua această decizie înainte ca orașe mari să intre în scenariul roșu, scenariu în care funcționează doar grădinițele și învățământul primar“, a declarat ministrul Educației în cadrul unei emisiuni tv.
De asemenea, Cîmpeanu a mai preciat și faptul că este nevoie și de o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, mai ales în contextul în care România înregistrează, din nou, un trend ascendent al infectărilor cu noul coronavirus, iar acest lucru va duce din nou la depășiri ale ratei de incidență, depășiri ale cotei de 3, iar multe zone vor intra în scenariul roșu. „Este nevoie de o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Dacă se păstrează acest trend crescător, vor ajunge la pragul de 3 la mie și vor intra în scenariul roșu. Să nu negăm opiniile specialiștilor. Este nevoie de o analiză în urma căreia să facem propunerea ca elevii de clasele a VIII-a și a XII-a să poată să meargă la școală. O să analizăm modalitatea, nici acum cei care au persoane în familie cu vulnerabilități medicale sau cei care au impresia că au orice fel de simptome specifice nu sunt obligați să meargă la școală, chiar dacă sunt în scenariul galben“.
Ministrul Educației a explicat și care a fost motivul care a condus la această propunere. Acesta consideră că examenele naționale și bacalaureatul sunt definitorii pentru elevi, mai ales în această perioadă când, un an de zile, școala s-a desfășurat în sistem online, iar elevii au pierdut destul de mult din materie.
„Examenele naționale sunt definitorii pentru viitorul elevilor, sunt definitorii pentru viitorul acestei țări și având în vedere că am avut un an de predare online, care a generat pierderi, e nevoie să se poată recupera cât mai mult în vederea susținerii Evaluării Naționale și Bacalaureatului. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se organizează la nivel național și nu pe scenarii – galben, roșu, verde – deci e important să le dăm șansa elevilor de a se pregăti, iar această șansă presupune prezența la școală. Vom respecta un principiu simplu care să ne spună că școlile se închid ultimele și se deschid primele. Îmi place să cred că cei care sunt îndreptățiți să judece din perspectivă epidemiologică vor înțelege importanța educației pentru întreaga populație. Sistemul de educație din România se bazează extrem de mult pe reușita acestor examene. Ministerul Educației a adaptat tematica de examen, a lansat o serie de simulări pentru care e nevoie de prezență fizică, însă rezultatul va putea fi văzut când examenele vor putea fi derulate cu prezență fizică. Am văzut deja examene online care au dat ocazia unor fraude și nimeni nu își dorește acest lucru“, a mai precizat ministrul.



