Noapte
Zi
6 May 2021
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Au început lucrările de reabilitare a pasajului din zona Pavcom

Un nou proiect major de modernizare a municipiului Târgoviște a intrat în faza de execuție.Astăzi, au debutat și lucrările de modernizare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom), lucrări care presupun reabilitarea de substanță a obiectivului, de la structura de rezistență, până la refacerea integrală a căii de rulare, a trotuarelor, a hidroizolației, a rosturilor sau a parapeților.

 Intervențiile  fac obiectul unei investiții mai ample, finanțate din bani europeni, în cadrul căreia vor fi reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, vor fi construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.
 Toate stațiile si mijloacele de transport vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple.
Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.
 Valoarea contractului de execuție este de 50.649.225,49 lei.
 Săptămâna viitoare vor debuta și lucrările de reabilitare a străzii Gării, a transmis primarul Cristian Stan în cadrul unei vizite pe teren.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: În perioada 10 mai – 31 iulie are loc Recensământul General Agricol

Articolul Urmator

(VIDEO) Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiștii din Găești

Ultimele Articole

Mergisus