Pe data de 5 noiembrie a.c., a avut loc Adunarea Generală a Creditorilor a COS Târgoviște, tema discuțiilor fiind reprezentată de vânzarea activelor societății către italienii de la Beltrame pentru suma de 38 de milioane de euro. Mai multe detalii pe acest subiect dă primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, unitatea administrativ teritorială aflându-se printre creditorii societății.
„Am o veste destul de bună și pentru Compania de Apă, de asemenea și pentru municipiul Târgoviște… Vineri a avut loc Adunarea Generală a Creditorilor la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște și a fost aprobată oferta Beltrame Italia, de 38 milioane de euro pentru achiziția activelor funcționale ale Combinatului de Oțeluri Speciale și ar trebui ca în aproximativ 60 de zile să se definitiveze inclusiv clauzele contractului de vânzare-cumpărare. Primăria Târgoviște este creditor al Combinatului de Oțeluri Speciale, de aceea am și aceste amănunte… Au fost prezenți creditori reprezentând undeva la 64% din tabelul de creanță la Combinatul de Oțeluri Speciale și au votat pentru undeva la 99% dintre creditorii prezenți. Cred că este o veste încurajatoare, inclusiv pentru Compania de Apă care are de încasat o creanță de peste 3 milioane lei de la Combinatul de Oțeluri Speciale. De asemenea și Primăria Târgoviște are creanțe neîncasate, dar cel mai important este că există premisele ca de data aceasta Combinatul de Oțeluri Speciale să fie repus în funcțiune, sigur de către un alt investitor… Dacă în urmă cu ceva timp se discuta de preluarea de către Stat a activelor funcționale și eram destul de pesimist și mi-am exprimat un punct de vedere în acel moment, cred că de data aceasta lucrurile merg într-o direcție bună”, a precizat Stan.