Moș Crăciun a fost darnic și a ajuns la toți elevii înscriși la unitățile școlare din comuna Poiana plin de daruri și surprize. Și în acest an, bătrânelul cu barba albă a avut ajutoare de nădejde, primarul Marian Șerban fiind cel care a avut grijă ca în desaga moșului să încapă toate cadourile.
“Și în acest an, Moș Crăciun împreună cu Primaria Comunei Poiana și-au făcut datoria față de cei mici. Este al 18 lea an consecutiv de când copiii înscriși la unitățile de învățământ de pe raza comunei noastre (preșcolari, clasele primare și gimnaziale) au primit cadouri de la Moș Crăciun la sediul Primăriei Poiana .Vacanță frumoasa și Sărbători Fericite alături de cei dragi!”, este mesajul transmis de către edil.