Noapte
Zi
21 December 2021
1 min read

(VIDEO) A AVUT LOC CONCERTUL EXTRAORDINAR DE COLINDE AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În Sala „Independența” din Târgoviște, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, a avut loc, luni, 20 decembrie 2021, Concertul extraordinar de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Evenimentul a fost deschis de Pc. Pr. lect. univ. dr. Sorin Bute din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității “Valahia” din Târgoviște și slujitor la Parohia Săcueni, care a evocat importanța teologică a colindelor ce ne transmit minunata veste a Nașterii Domnului și ne îndeamnă să ne asemănăm cu păstorii și cu îngerii din noaptea cea sfântă de la Betleem, pentru a vesti pe Hristos contemporanilor noștri.
Concertul a fost susținut de Corul “Valachia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgoviştei și de Corala Catedralei din Târgoviște, ambele dirijate de către maestrul Mihail Vlădăreanu, care au interpretat colinde românești și din repertoriul internațional, cu deosebită sensibilitate și profesionalism.


Evenimentul a beneficiat de participarea extraordinară a maestrei Cristina Munteanu, a mezzosopranei Ștefania Chițulescu, a pianistului Alexandru Burcă și a tenorului Vlad Miriță, cunoscuți artiști și promotori ai valorilor creștine și românești, în spațiul public, prin intermediul muzicii.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul mărturisitor al colindelor în aprofundarea credinței noastre și despre importanța lor duhovnicească în pregătirea pentru întâmpinarea, în atmosferă de bucurie, de lumină și de speranță, a marii sărbători a Nașterii Domnului. Crăciunul este o celebrare a credinței creștine și un mijloc de a ne reaminti de fundamentele speranței noastre, de intensificare a iubirii față de aproapele și de promovare a valorilor Evangheliei lui Hristos. Pe ea s-a fondat, de altfel, civilizația actuală, de aceea, sărbătoarea Nașterii Domnului aparține identității profunde a întregului spațiu euro-atlantic.

nifon

În încheiere, Mitropolitul Nifon a prezentat Almanahul bisericesc al Arhiepiscopiei Târgoviștei pe anul 2022, calendarul bisericesc pe anul 2022, în variantele sale: foaie, agenda și de birou, precum și câteva CD/DVD-uri ale Coralei Arhiepiscopiei Târgoviștei, toate apărute la Editura noastră eparhială.
La concert au luat parte toți membrii Permanentei eparhiale, protopopi, profesori de Teologie și de Religie, preoți, oficialități locale și județene, reprezentanți în Parlamentul României ai județului Dâmbovița, precum și reprezentanți ai presei locale.
Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Valentin Calcan, președinte Camera de Comerț Dâmbovița, îndemn pentru antreprenori să acceseze fonduri prin intermediul ADR Sud Muntenia

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Primarul Cristian Stan la moment de bilanț al anului 2021:”Am depășit multe greutăți în plan administrativ pentru că am înțeles să fim o echipă și să facem front comun”

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele