Noapte
Zi
5 January 2022
1 min read

CNSU propune obligativitatea purtării măștii de protecție FFP2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și a măsurilor ce trebuie respectate pe toată perioada pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, mai ales în contextul în care valul 5 se apropie, cazurile infectărilor cu noua tulpină, OMICRON, fiind în creștere.

CNSU vine cu noi restricții, printre care și menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise.

Excepţii fac: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane, reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane, vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public şi persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.

Propunerile CNSU urmează să fie discutate în şedinţă de Guvern.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Primăria Crângurile a început distribuirea europubelelor

Articolul Urmator

PSD solicită revizuirea măsurilor de protecție a consumatorilor afectați de creșterea prețurilor la energie

Ultimele Articole

8000 de dâmbovițeni prezenți la Noaptea Muzeelor

În acest an, Noaptea Muzeelor a fost una atipică. Foarte mulți muzeografi și angajați ai unităților au ieșit la proteste din cauza inechităților și salariilor mici, refuzând participarea la eveniment. Deși în
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele