CNAIR și Consiliul Județean Dâmbovița au semnat astăzi, la Ministerul Transporturilor, protocoale de colaborare pentru realizarea studiilor de fezabilitate destinate variantelor ocolitoare ale orașelor Pucioasa si Fieni și a Inelului doi de centură al municipiului Târgoviște. Consiliul Județean Dambovița urmează să deruleze procedurile de atribuire a contractelor, iar CNAIR va acorda asistență tehnică.
Documentul semnat astăzi, potrivit ministrului Grindeanu “se înscrie în strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere conform Planului Investițional. Etapa de proiectare este finanțată din POIM 2014-2020, iar proiectarea și execuția lucrărilor vor fi finanțate prin Programul Operațional de Transport 2021-2027.Abordarea privind cele două Variante de ocolire Fieni – Pucioasa și Târgoviște reprezintă un alt exemplu de bună practică pentru implementarea proiectelor de infrastructură rutieră împreună cu autoritățile locale.”, ceea ce înseamnă o descentralizare pentru anumite lucrări.
Despre acest lucru, Grindeanu a vorbit și la finalul anului trecut când a fost prezent în judetul Dâmbovița.
“Dorim să descentralizăm anumite lucrări, printre care și variantele ocolitoare.
În județul Dâmbovița vorbim despre variantele ocolitoare Târgoviște, Pucioasa-Fieni și Găești.
Am trimis înștiințări în acest sens către toate autoritățile locale, nu doar la Dâmbovița.
Autoritățile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective, iar noi, cei de la Ministerul Transporturilor plătim.
Este clar că, la ora actuală, CNAIR și-a depășit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe.” preciza Grindeanu.