Fostul prim ministru, Ludovic Orban, a fost astăzi prezent la Târgoviște pentru a lansa, în mod oficial, organizația județeană Dâmbovița a partidului Forța Dreptei, al cărei președinte este deputatul Gabriel Plăiașu, cei doi arătându-se foarte încrezători în noul proiect politic.
“Sunt alături, astăzi, de președintele formațiunii Ludovic Orban, mai sunt alături de membrii fondatori ai Forței Drepte, deputat Violeta Alexandru, deputat Constantin Șovăială, care este și șeful grupului de inițiativă Sibiu, deputat Adrian Miuțescu, care este șeful organizației județene Argeș, și secretarul general al formațiunii George Ionescu, șeful organizației Prahova. Aș dori să vă aduc la cunoștință faptul că luni, prin hotărâre a Biroului Național Forța Dreptei, a fost validată conducerea politică a formațiunii județene Dâmbovița. Organizația este condusă de un grup de inițiativă format din 13 membrii, eu fiind președintele acestui grup de inițiativă. Suntem la început de drum, știm foarte bine ce responsabilitate apasă pe umerii noștri, suntem, în ceea ce privește structura de conducere județeană, foști membri ai Partidului Național Liberal, dar și colegii care nu am mai făcut politică până astăzi.(…).
Până în prezent în 25 de localități din cele 89 care formează județul Dâmbovița putem să spunem ca avem grupuri de inițiativă, asta nu înseamnă birouri și structurii consolidate, sunt grupuri de inițiativă care se vor dezvolta pe toată perioada verii de asemenea manieră încât să reușim, spre finalul anului, să avem constituite organizații pe picioarele lor în mai mult de jumătate din comune.
În momentul în care în jumătate plus unul din organizații sunt acoperite putem da drumul la Conferința Județeană de Alegeri, asta ca să căpătăm și legitimitatea statutară. Suntem încrezători că până în vara viitoare acoperim cu organizații toate cele 89 de localități dâmbovițene.”, a precizat deputatul Gabriel Plăiașu, președinte Forța Dreptei Dâmbovița.
,,Am pornit pe acest drum pentru că astăzi în România nu mai există nicio formațiune politică de centru dreapta care să reprezinte clasa de mijloc, electoratul dinamic, oamenii care muncesc, oamenii care au muncit și care trăiesc dintr-o pensie câștigată ca rezultat al muncii depuse în viață. Am pornit această construcție pentru că am avut credința că acești oameni au nevoie de un reprezentant politic și că România nu poate fi lăsată captivă în tentaculele unei caractițe care s-a constituit printr-o alianță contra naturii între PSD și ceea ce a fost PNL. O mare parte dintre cetățeni sunt nemulțumiți de modul în care s-a făcut și se face politică în România. Noi vrem să arătăm că poate exista o formațiune politică care își respectă cuvântul… Avem convingerea că putem să construim o forță politică cu oameni de caracter, cu oameni cinstiți, cu oameni care să nu intre în politică doar pentru avantaje personale și pentru a se îmbogăți, cu oameni dedicați interesului public și cu oameni care au într-adevăr capacitatea de a lua decizii care să facă bine comunităților locale. Voi fi alături de echipa de la Dâmbovița, așa cum am fost în câteva rânduri când am fost președinte interimar la Dâmbovița tocmai pentru a căuta să atragem alături de noi oamenii serioși din județul Dâmbovița, oameni care să ofere șanse de dezvoltare pentru județul Dâmbovița și nu politicieni care, din 4 în 4 ani, să toarne baliverne și iluzii către cetățeni ca să le obțină voturile’’, a declarat președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban.