Noapte
Zi
30 August 2022
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Modernizarea infrastructurii stradale continuă

Primăria municipiului Târgoviște a semnat contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din cartierul Prepeleac. ”Lucrările vor debuta în cel mult 2 săptămâni, iar  durata de execuție nu va depăși 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor!”, transmite primarul Cristian Stan.

De precizat că programul de reabilitare a străzilor din municipiu acum în derulare, vizează zeci de artere rutiere.

 17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”! Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

Cererea de finanțare a fost deja aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a intervențiilor depășind 42.000.000 lei.

Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitația de execuție.

 ”Dacă acestor investiții le adaugăm și lucrările care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care vizează bulevardul Regele Carol, bulevardul Mircea cel Bătrân, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru.

 În plus, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legatură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 ml.”, adaugă edilul.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

COD PORTOCALIU în zona de munte și COD GALBEN în restul județului Dâmbovița pentru ploi abundente!

Articolul Urmator

Camera de Comerț Dâmbovița organizează seminar de informare cu tema “ASPECTE PRIVIND PROCEDURA DE RESTITUIRE A INDEMNIZAȚIILOR PENTRU CONCEDII MEDICALE”

Ultimele Articole

Târgoviștea a îmbrăcat straie de sărbătoare

Și în acest an, administrația locală târgovișteană a pregătit numeroase surprise pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Se apropie o perioadă foarte frumoasă, pregătirile sunt în toi și surprizele  vor

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur. Cu fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), dar și o cofinanțare din partea Consiliului Județean, arena va putea găzdui de la
Mergisus