Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat ieri un bărbat din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.
La data de 1 septembrie ac., poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
În acest context, poliţiştii de imigrări au depistat un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Turcia care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.
Din verificări a reieşit că bărbatul a intrat legal în România, însă nu a părăsit teritoriul ţării noastre la expirarea dreptului de şedere.
Pe numele acestuia, poliţiştii au emis o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara noastră în termen de 15 zile.
De asemenea, cetăţeanul străin a fost sancționat contravențional, cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, repeblicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cetățean turc, depistat cu ședere ilegală în județul Dâmbovița
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Primăria Târgoviște a început construcția primului parc fotovoltaic al municipiului! Investiție de 19 milioane de lei, finanțată integral din fonduri europene
Administrația locală târgovișteană a demarat lucrările pentru construirea primului parc fotovoltaic al municipiului, un proiect pe care primarul Daniel Cristian Stan îl consideră una dintre cele mai importante investiții realizate de oraș
Surprins la volan fară permis și cu o alcoolemie de 1,1mg/l
*BĂRBAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT ÎN TRAFIC DE POLIȚIȘTI* La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru
Percheziții la dâmbovițeni acuzați de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor
*PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ* În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, marchează doi ani de la câștigarea alegerilor locale și reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea comunității
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a transmis un mesaj către cetățeni la împlinirea a doi ani de la câștigarea alegerilor locale din 9 iunie 2024 și la un an, șapte luni și
ISU Dâmbovița și Universitatea Valahia, parteneriat pentru pregătirea în domeniul situațiilor de urgență și acordării primului ajutor
Astăzi, domnul colonel ing. Cristian Claudiu Florea, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița, și domnul conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia”



