Noapte
Zi
1 September 2022
2 mins read

Școală la standarde europene pentru elevii din Buciumeni

Copiii din comuna Buciumeni vor începe noul an școlar într-o școală nouă. Unitatea de învățământ a fost inaugurată astăzi, 1 septembrie 2022, aceasta fiind pregătită să îi primească pe cei 230 de elevi. Faptul că mediul rural dâmbovițean se dezvoltă este confirmat și de finalizarea proiectului „Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială Buciumeni și lucrări complementare”, obiectiv de investiții ce a fost realizat de administrația locală din fonduri proprii.
Clădirea este una modernă, cu toate utilitățile și confortul necesar pentru ca actul educațional să se desfășoare în condiții optime. Are săli de clasă spațioase, toalete moderne, cancelarie, mobilier nou și modern.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5.600.000 lei.

„Este un proiect important pentru întreaga comunitate, finanțat prin PNDL și bugetul local. Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui obiectiv de investiții și nu numai, colegilor din Consiliul Local și Primărie, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv, pentru că tot ceea ce vedeți astăzi se datorează unei munci de echipă, unui parteneriat pentru binele copiilor. Mulțumesc copiilor și părinților, de la care a plecat necesitatea reabilitării, modernizării și extindere a Școlii Gimnaziale Buciumeni, care au dovedit pe parcursul derulării lucrărilor că au încrederea și răbdarea necesară în cei implicați în realizarea obiectivului. Acest lucru s-a întâmplat și astfel noul an școlar 2022-2023 va începe în condiții foarte bune, la standarde europene, schimbându-se radical condițiile oferite copiilor și cadrelor didactice.
Valoarea totală se ridică la 5.589.000 lei, din care finanțare PNDL 4.223.000 lei și buget local 1.366.000 lei. Școala Gimnazială Buciumeni are 9 săli de clasă, 3 laboratoare (chimie, informatică, biologie), sală educație fizică, vestiare, grupuri sanitare, cancelarie, bibliotecă, sală de consiliere, birou secretariat, contabilitate, birou director… S-a reabilitat clădirea existentă, s-a schimbat tâmplăria, parchet, instalații electrice, instalații detecție incendiu, sanitare, termice. Clădirea s-a extins cu încă 3 corpuri, în suprafată desfășurată de 477 metri pătrați. S-a realizat rețea de canalizare, rețea canalizare ape pluviale. S-au montat parasolare pe fațada școlii, s-a dotat cu mobilier, echipament IT etc. S-a realizat un teren de sport cu gazon sintetic. Mă bucur sincer că am reușit să finalizăm acest obiectiv, generații de copii de vor bucura de această unitate de învățământ. Ceea ce îmi doresc este ca acest nou an școlar să fie un nou început care să construiască un viitor mai bun, mai sigur pentru copiii noștri. Consider că Școala Gimnazială Buciumeni va avea un viitor minunat”, a transmis Ion Pavel, primarul comunei Buciumeni.

primar

„La Buciumeni, astăzi, cu sprijinul domnului primar, avem printre cele mai frumoase școli din mediul rural din județul Dâmbovița. Cred că investiția imensă pe care domnul primar a făcut-o, nu numai din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere sentimental, cred că ne asigură pe toți că avem o continuitate pentru copiii noștri, pentru cadrele didactice din această școală. Vă felicit din suflet domnule primar pentru ceea ce ați realizat aici. Vreau să felicit și aparatul tehnic din primărie, consilierii locali. Vă asigur de tot respectul meu și vreau să asigur locuitorii comunei Buciumeni că împreună vom avea și alte investiții pe raza acestei localități. Doamne ajută! Să fiți sănătoși cu toții!”, a adăugat Corneliu Ștefan, președintele CJD, prezent la inaugurarea unității de învățământ.

cornel

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Atenționare InfoCons la început de an școlar! Atenție la rechizite, articole vestimentare și pachetul pentru școală al copilului!

Articolul Urmator

Au început înscrierile în programul de Intership 2022 organizat de Consiliul Județean Dâmbovița

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele