SN Nuclearelectrica SA informează că a solicitat Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) să efectueze o misiune SEED (Site and External Events Design) pentru a evalua procesul care a fost urmat în alegerea primului amplasament pentru o centrala cu reactoare modulare mici, de la Doicești, judetul Dambovita, România. Cu scopul de a avea un proiect SMR foarte sigur și robust în România, SN Nuclearelectrica SA a solicitat Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) misiunea SEED, o evaluare obiectivă, independentă și de specialitate a procesului de selecție a amplasamentului pentru SMR, la Doicești, România.
Misiunea SEED a AIEA, care a avut loc la finalul lunii augut si a durat trei zile, a evaluat modul în care România a desfășurat procesul de selecție a amplasamentului pentru SMR în raport cu standardele de securitate nucleara ale AIEA, inclusiv impactul potențial al unor evenimente externe asupra unui amplasament, cum ar fi tsunami, cutremure și inundații etc. Echipa misiunii a fost formată din trei experți din Germania, Turcia și Regatul Unit.
Misiunile SEED asistă statele membre ale AIEA în diferite etape de dezvoltare a unui program nuclear, inclusiv în ceea ce privește revizuirea selecției amplasamentului, evaluarea amplasamentului și proiectarea structurilor, sistemelor și componentelor, luând în considerare potentiale riscuri externe și interne specifice amplasamentului.
“Am invitat AIEA pentru a realiza misiunea SEED fiind o prioritate pentru noi să construim în România un proiect SMR de ultimă generație, în deplină conformitate cu cele mai înalte standarde de securitate, așa cum am făcut-o în cei 25 de ani în care am operat centrala nucleară de la Cernavoda.” a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica. “Cu sprijinul continuu al AIEA, experiența noastră în amplasarea și construirea primului SMR poate fi folosită de alte țări care intenționează să construiască SMR-uri. SNN este pregătită să împărtășească experiența noastră în ceea ce privește aspectele strategice și tehnice ale proiectelor de implementare a reactoarelor modulare mici.”
“Această analiză cuprinzătoare va oferi asigurări publicului român și nu numai în ceea ce privește selecția amplasamentului SMR“, a declarat Paolo Contri, șeful echipei de analiză și șeful Diviziei pentru Evenimente Externe din cadrul Departamentului de Securitate Nucleara și Siguranță Nucleară al AIEA. “Recomandările formulate vor ajuta România să se pregătească pentru construcția SMR, asigurându-se că potențialele probleme asociate cu securitatea amplasamentului sunt luate în considerare cu atenție la începutul procesului și că sunt disponibile amplasamente alternative în cazul în care amplasamentul selectat nu îndeplinește cerințele pe baza caracterizării detaliate a amplasamentului. Este important ca potențialele riscuri externe să fie identificate din timp pentru a permite luarea în considerare și evaluarea adecvată a măsurilor de protecție care pot fi necesare.“
Echipa AIEA a apreciat efortul depus de SNN pentru a desfășura în România un proces de selecție a amplasamentului obiectiv, fezabil și orientat spre securitate. Procesul de selecție a amplasamentului este documentat într-un raport preliminar al SNN, care va fi urmat de studiul FEED (Studiu preliminar de inginerie și proiectare (FEED)), cu o cantitate limitată de muncă suplimentară necesară pentru analiza de sensibilitate și colectarea de date de confirmare, așa cum se sugerează în raportul misiunii SEED, împreună cu recomandări detaliate privind minimizarea riscurilor proiectului.
Echipa a furnizat unele recomandări pentru a sprijini optimizarea procesului de selecție a amplasamentului, care sunt deja puse în aplicare de SNN. În special, echipa AIEA a recomandat următoarele:
– Toate datele să fie colectate într-un raport sumar de selecție a amplasamentului, în conformitate cu recomandările emise în Ghidul de securitate SSG-35 al AIEA, pentru a oferi un sprijin trasabil pentru deciziile ulterioare și pentru fazele de evaluare a amplasamentului.
– Să se aplice o abordare graduală adecvată pentru tehnologia specifică selectată pentru SMR care urmează să fie implementată pentru a îndeplini obiectivele generale de securitate. Au fost furnizate orientări privind abordarea de clasificare a AIEA.
– Să se pună în aplicare o eventuală etapă suplimentară de colectare de date pentru procesul de selecție – prin investigații și monitorizări suplimentare limitate – pentru amplasamentele preferate, ca soluții de rezervă, axate pe criteriile de selecție cele mai diferentiatorii.
România a informat AIEA că în perioada următoare vor fi efectuate evaluări aprofundate suplimentare ale sitului de la Doicești și că abordează în mod activ recomandările misiunii SEED a AIEA pentru a sprijini această activitate.
Vă reamintim că, în baza Acordului NuScale-Nuclearelectrica pentru implementarea tehnologiei NuScale SMR în România până la sfârșitul acestui deceniu și a grantului de 1,2 milioane de dolari acordat de USTDA, Nuclearelectrica a realizat evaluarea potentialelor amplasamente și a selectat Doicești, Dâmbovița, ca amplasament preferat. În perioada următoare vor fi efectuate evaluări aprofundate suplimentare ale amplasamentului, care vor fi susținute de recomandările misiunii SEED a AIEA. În iunie 2022, Nuclearelectrica a primit un grant în valoare de 14 milioane USD de la Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA) pentru a pregăti un studiu preliminar de inginerie și proiectare (FEED) pentru dezvoltarea unei centrale cu reactoare modular de mici dimensiuni la Doicești.- transmite SN Nuclearelectrica SA