Se lucrează intens la proiectul de extindere a Secției de Cardiologie a Spitalului de Urgență Târgoviște, muncitorii fiind prezenți pe șantier până și noaptea, lucrările fiind în grafic. Astfel, placa peste parter a fost turnată, operațiune care finalizează structura de rezistență a noii clădiri.
“Atât timp cât vremea ne va permite, vom lucra la foc continuu.” , transmite președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Noul corp de clădire va avea aproximativ 450 mp și va fi compus, printre altele, din:
– Sala unde va funcționa un aparat angiograf;
– Cameră control și cameră tehnică;
– Spațiu echipare medici;
– Cabinet medici și asistente;
– Depozit materiale sterile și instrumentar steril;
– Grupuri sanitare și vestiare;
– Spațiu preoperator;
– Spațiu postoperator;
– Grup sanitar pacienți.
“De asemenea, vom achiziționa și un aparat angiograf, vital pentru tratarea și salvarea dâmbovițenilor care suferă de infarct miocardic acut.
Odată pus în funcțiune aparatul angiograf, pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București. În acest fel, intervențiile se vor face mult mai rapid, aici, la Târgoviște. În momentul de față, un astfel de echipament nu există în nicio unitate sanitară din județul Dâmbovița, iar Secția Cardiologie a Spitalului Județean este singura secție de acest gen ce deservește cetățenii din județul nostru și nu numai.”, adaugă Corneliu Ștefan.
Valoarea întregului proiect se ridică la 2.000.000 de euro, sumă susținută în totalitate de Consiliul Județean Dâmbovița.