Noapte
Zi

Felicitari

GIF 1 GIF 2 GIF 3
1 December 2022
1 min read

ÎPS NIFON, prezent la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României

Cu prilejul Zilei Naționale a României, în ziua de 1 decembrie 2022, în prezența a numeroși locuitori ai fostei capitale muntene,  Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a participat la ceremoniile ce s-au desfășurat în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște.

Acestea au fost inaugurate de cuvântul festiv al  Mitropolitului Nifon, în cadrul căruia a fost evidențiată semnificația spirituală a unirii românilor și faptul că, de-a lungul istoriei, credința strămoșească a fost cea în jurul căreia s-a coagulat ideea națională și cea care a susținut dorința de unitate a înaintașilor noștri. De altfel, prin intermediul tiparului, al cuvântului rostit, al activității prestigioase a multor clerici și mireni, profund angajați în slujirea neamului nostru și prin implicarea în marile evenimente ale istoriei, Biserica străbună s-a manifestat ca fundament al luptei pentru realizarea unității naționale, pentru înfăptuirea României Mari. Înaltpreasfinția Sa, însoțit de Părintele Vicar eparhial, de Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și de alți clerici, a săvârșit slujba Te Deum-ului dedicat Zilei Naționale. Au urmat, apoi, discursurile  oficialităților naționale, județene și locale, dintre care amintim: doamna Claudia Gilia, Prefectul Județului, domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean, domnul Daniel Cristian Stan,  Primarul Municipiului Târgoviște și domnul Virgil Guran, Vicepreședintele Senatului României.

După aceea, au fost depuse, din partea reprezentanților instituțiilor descentralizate ale statului, coroane de flori la Monumentul Eroilor, ca semn de cinstire al tuturor acelora care și-au jertfit viața pentru realizarea României Mari, dar și pentru apărarea țării noastre.

Defilarea unor militari din Garnizoana Târgoviște a încheiat ceremoniile de la Târgoviște- orașul voievozilor munteni.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Corneliu Ștefan, președintele CJD:”1 Decembrie este ziua în care conștiința de neam, păstrată ca o comoară în inimile noastre, a dărâmat granițele de izolare și i-a adus pe români lângă români”

Articolul Urmator

Claudia Gilia, Prefectul județului Dâmbovița:” Astăzi, le mulțumim martirilor și familiilor celor au căzut pe câmpurile de luptă. Le suntem recunoscători tuturor generațiilor care s-au sacrificat pentru un ideal”

Ultimele Articole

Mergisus