Activitatea parlamentarilor social democrați din sesiunea trecută și măsurile ce urmează a fi implementate în următoarea perioadă s-au numărat ca subiecte principale aflate pe masa discuțiilor la Sinaia, în cadrul evenimentului Reuniunii Grupurilor Parlamentare PSD. Parte din delegația prezentă a fost și deputatul dâmbovițean Carmen Holban.
”Împreună cu președintele partidului, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreședinții Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, liderii Grupurilor PSD, Ștefan Radu Oprea și Alfred Simonis, miniștrii PSD, colegii senatorii și deputații, am discutat și despre proiectele prin care, în perioada 2022-2024, vom asigura dezvoltarea fiecărei regiuni și modul în care vom susține populația în fața viitoarelor provocări economice.
După cum spuneam, au fost punctate multe dintre măsurile pe care am reușit să le impunem în coaliția de guvernare, în ultimul an, fiecare dintre acestea având un impact deosebit în toate mediile sociale.”, transmite parlamentarul.
Carmen Holban ține pune un accent deosebit și apreciează munca depusă de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de către Gabriela Firea, dând o serie de exemple de proiecte și programe pe care aceasta din urmă a reușit să le implementeze.
”Mă bucură că o doamnă a pus în mișcare un minister atât de important pentru noi toți: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Gabriela Firea, prin programele implementate sau aflate în curs de implementare, reușește să schimbe viața a sute de familii și a tinerilor care, din lipsa banilor necesari, renunțau la studiile superioare.Programul de Creditare ”Family Start”, Programul de Creditare ”Atudent Invest” sau Programul Social de Creștere a Natalității.
De asemenea, parlamentarul dâmbovițean amintește și de lucrurile bune care se întâmplă la Ministerul Muncii în fruntea căruia se află Marius Budăi, dar și în domeniul sănătății, minister coordonat de Alexandru Rafila.
”La Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi a contribuit decisiv la: creșterea veniturilor pensionarilor și a ajutoarelor sociale pentru ca aceștia să poată trece mai ușor peste criza economică și energetică; majorarea salariului minim, a salariului minim din construcții și a salariilor bugetarilor și creșterea alocațiilor pentru copii; compensarea și plafonarea consumului și a facturilor la gaze și energie electrică.
Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila a avut anul trecut investiții importante în: echipamente medicale, 350.000.000 de lei; infrastructură și reparații capitale, 200.000.000 de lei; unități sanitare de îngrijire a nou-născuților, fiind deblocate însă și proiectele Spitalelor Regionale Craiova, Iași și Cluj.
Acestea reprezintă doar o parte a măsurilor implementate de cele trei ministere conduse de miniștrii PSD. Familiile aflate la început de drum sau cuplurile care așteaptă primul copil, pensionarii și pacienții unităților sanitare din toată țara au nevoie de tot sprijinul nostru. Și acest lucru se întamplă! Ne pasă și mișcăm lucrurile în direcția corectă.”, încheie deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.