Noapte
Zi
20 January 2023
2 mins read

ITM Dâmbovița, precizări cu privire la noul model cadru al contractului individual de muncă

În contextul întrebărilor repetate primite din partea antreprenorilor, atât la ghișeul Compartimentului Comunicare și Relații cu Publicul, cât și telefonic, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița le reamintește angajatorilor că prin Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale Nr. 2171/25.11.2022, apărut în Monitorul Oficial al României la data de 09.12.2022 a fost stabilit noul model cadru al contractului individual de muncă, care poate fi descărcat inclusiv de pe site-ul nostru www.itmdambovita.ro. Cu ocazia intrării în vigoare a noului model, cel folosit în ultimii ani este abrogat și își încetează astfel aplicabilitatea, angajatorii fiind obligați să-l utilizeze pe cel nou.

Facem precizarea că, pentru salariații care au raporturi de muncă stabilite anterior datei de intrare în vigoare a acestui ordin, informațiile suplimentare privind condiţiile aplicabile raportului de muncă se comunică de către angajator, la cerere, în maximum 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării scrise a salariatului. Așadar, angajatorul nu are obligația de a încheia acte adiționale pentru comunicarea informațiilor, pentru salariații cu contracte în executare la data intrării în vigoare a noului model cadru de CIM.

Pentru că foarte multe întrebări vizează modul de completare al punctului D lit. a) din noul model-cadru al contractului individual de muncă, privind perioada de probă, informăm angajatorii că:

– în cazul CIM cu durată nedeterminată, perioada de probă se va stabili în zile calendaristice, barându-se sintagma “lucrătoare în cazul contractului individual de muncă pe perioadă determinată” de la punctul respectiv;

–  în cazul CIM încheiat pe durată determinată, perioada de probă se va stabili în zile lucrătoare, barându-se termenul “calendaristice” de la punctul respectiv.

În ceea ce privește punctul K, acesta vine cu două noutăți

–  precizarea expresă că „fișa postului” este anexă a CIM. Anterior fișa postului trebuia prevăzută în cuprinsul contractului, însă acum acum este evidențiată clar obligativitatea de a-i înmâna salariatului, odată cu un exemplar al contractului individual, documentul din care reiese fără echivoc care sunt sarcinile și atribuțiile postului pe care îl ocupă;

– introduce o secțiune referitoare la menționarea riscurilor specifice postului. Astfel, riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională specifice postului sunt prevăzute în evaluările de risc ale locului de muncă/postului de lucru și în fișa de identificare a factorilor de risc profesional. În această manieră, salariații vor cunoaște încă din momentul angajării la ce riscuri se expun.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este menționarea, la punctul S, „Dispozitii finale”, a nivelului la care contractul colectiv de muncă a fost încheiat: de unitate, de grup de unități, de sector de activitate.

În încheiere, reamintim că, prin negociere intre parti, contractul individual de munca poate cuprinde si clauze specifice, potrivit legii. Comunicat de presă, Lixandru Marius

Inspector Șef ITM Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

A fost identificat cel mai bun traseu pe unde va trece centura municipiului Moreni

Articolul Urmator

Producătorii și comercianții de băuturi sunt așteptați să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR)! Înregistrarea este obligatorie

Ultimele Articole

Accident pe DN71! O șoferiță a fost rănită

În această dimineață, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 08:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Dealu Mare. Din verificările

Dâmbovița, sub Cod Galben de ger

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice. COD GALBEN Interval de valabilitate: * De pe data de 19 ianuarie 2026, ora 20:00, până pe data de 20 ianuarie 2026, ora
Mergisus