După zeci de ani, Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște a fost reabilitată și modernizată. Astfel, cu finanțare parțial prin PNDL, parțial de la bugetul local, au fost realizate mai multe intervenții, care au vizat schimbarea scaunelor din sala de spectacol, schimbarea pavajului exterior, înlocuirea pardoselii din sala de spectacol, refacerea rețelelor electrice, executarea unui sistem acționat electric prin care scena poate fi înclinată, realizarea unui sistem pentru o mai bună manevrare a decorurilor și pentru fixarea reflectoarelor, repararea și modernizarea cabinelor pentru actori, achiziția de echipament performant constând în mixere, console, proiectoare, microfoane, lavaliere, echipament IT, realizarea instalațiilor de avertizare și de stingere a incendiilor, dar și echipamente de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți, compartimentări și uși rezistente la foc, iluminat de siguranță la incendiu,
,,Sala Teatrului Municipal Tony Bulandra iată că are o haină nouă. Au fost finalizate lucrările de reamenajare, de dotare a acestei săli care este foarte apreciată de târgovișteni și mă bucur că iată, după o perioadă destul de îndelungată sâmbătă, de la ora 19.00, avem și o premieră, pentru că se reiau practic spectacolele la teatrul târgoviștean. Este vorba de o serie de investiții care au vizat teatrul municipal, investiții finanțate prin PNDL, dar și de la bugetul local și bugetul Teatrului Municipal. Au fost investiții pe zona de autorizare ISU, pentru amenajarea acestei săli, schimbarea scaunelor, a pardoselii, echipamente de lumini, mixere, lucrări în foaier, în sala studio, lucrări la etaj, lucrări care se cifrează la 3.000.000 de lei. Cea mai mare parte a sumei a fost pe PNDL… Iată că municipiul Târgoviște are o nouă sală frumos amenajată.. Îi invităm pe toți iubitorii teatrului să vin aici. Sâmbătă avem și o premieră… ,,Împărăteasa Chinei’’ într-o sală de teatru foarte frumoasă, reabilitată, care respectă toate cerințele inclusiv în materie de securitate la incendiu, o sală de teatru cu facilități pentru persoanele cu dizabilități… și iată că un nou obiectiv de investiții a fost finalizat de administrația locală târgovișteană. În acest moment Teatrul Municipal Târgoviște dispune de două săli, Cinematograful Independența în principal pe zona de cinematograf dar acea sală poate fi utilizată și pentru alte tipuri de spectacole, iar infrastructura de care dispune Teatrul Municipal este una foarte frumoasă și încercăm să ne ridicăm la înălțimea actului artistic’’, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
Primul spectacol care se va juca în noua locație va fi premiera “Impărăteasa Chinei”, în regia lui Alexander Hausvater, sâmbătă, de la ora 19:00, eveniment deja Sold Out.