Noapte
Zi
29 March 2023
1 min read

Vineri, ”Ziua Porților Deschise” la Jandarmeria Dâmbovița

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa organizează vineri, 31 martie, între orele 10:00 – 12:00, la sediul unității din municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I, acţiunea „Ziua Porților Deschise”, dedicată elevilor de liceu, școlarilor și preșcolarilor.

Activitatea se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Jandarmeriei Române – 3 Aprilie şi are ca scop familiarizarea tinerilor și copiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi misiunile jandarmilor dâmbovițeni.

338119385_914498836337312_5302849092990855593_n

Programul activităţilor:

• Prezentarea materialelor de intervenţie şi protecţie;

• Prezentarea materialelor specifice jandarmilor montani;

• Prezentarea ţinutei militare;

• Prezentarea tehnicii auto din dotarea Jandarmeriei;

• Prezentarea unor exerciții demonstartive cu câinii de serviciu, de autoapărare și de intervenție antiteroristă.

Părinții, cadrele didactice și copiii sunt invitați la acest eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Parcare supraetajată în centrul municipiului Târgoviște, proiect de asociere între primărie și Consiliul Județean Dâmbovița

Articolul Urmator

SC Fish Company Amg 2018 SRL, anunț public pentru obținere autorizație de mediu   

Ultimele Articole

S-a reluat circulația pe podul Bizdidel

În această după-amiază, a fost reluată circulația peste pârâul Bizdidel, situat la intrarea în orașul Pucioasa. Finalizarea acestui obiectiv reprezintă un moment important în cadrul proiectului de modernizare a DN71, pe tronsonul

TRAFIC RESTRICȚIONAT PE BDUL. CAROL 1 (BDUL. CASTANILOR)

*POLIȚIȘTII DIN TÂRGOVIȘTE, MOBILIZAȚI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTUL “CALEA LUMINII”* Astăzi, 9 aprilie a.c., municipiul Târgoviște va găzdui evenimentul religios și cultural „Calea Luminii”, manifestare de tradiție, cu o profundă încărcătură
Mergisus