”Cote de gen. Cum comunicăm strategic?”, a fost subiectul discutat astăzi în cadrul evenimentului organizat de Fundația Friedrich Ebert și Centrul FILIA, dezbaterea având în vedere viitorul femeii în politica națională românească.
Prezentă la întâlnire a fost și Carmen Holban, parlamentar PSD Dâmbovița, vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților.
”O dezbatere serioasă și deosebit de importantă pentru viitorul femeii în viața politică națională și locală. Am participat astăzi la discuțiile care au avut ca temă ”Cote de gen. Cum comunicăm strategic?”, întâlnire organizată de Fundația Friedrich Ebert și Centrul FILIA. Femeile trebuie să fie tratate în același mod, să beneficieze de aceleași drepturi și să li se asigure, în condiții identice cu cele ale bărbaților, accesul pe listele partidelor pentru alegeri, indiferent că vorbim de cele locale sau de cele parlamentare. Responsabilitatea și profesionalismul nu sunt atribute specifice domnilor! Pentru o mai bună reprezentare în viața politică națională și locală avem nevoie de îmbunătățirea legii electorale și de adăugarea unei cote de gen care să asigure femeilor, fără echivoc, un procent clar din locurile de pe lista candidaților fiecărui partid politic. Este nevoie însă de o strategie de comunicare, un front comun care să susțină inițiativele aflate acum în Parlament, în diferite etape, inițiative care vor asigura o mai bună reprezentare a femeilor în actul politic. Ne-a fost alături și ne-a împărtășit din experiența sa doamna Elke Ferner, președinta celei mai puternice organizații de apărare a drepturilor femeilor din Germania, UN Women Germania. Am făcut un pas în față prin faptul că recunoaștem că există o astfel de problemă. Ceea ce este la fel de important este însă că am găsit și soluția!”, este mesajul transmis de aceasta.