Noapte
Zi
19 April 2023
1 min read

Calea București va fi modernizată cu ajutorul CJD, cu fonduri prin PJDL

Și în acest an, Consiliul Județean Dâmbovița derulează Programul Județean de Dezvoltare Locală, program prin intermediul căruia CJD sprijină financiar, cofinanțează 50%, diferite unitățile administrativ teritoriale pentru realizarea de investiții. O astfel de asociere se va realiza cu administrația locală a municipiului Târgoviște pe domeniul de infrastructură rutieră, pentru modernizarea și reabilitarea străzii Calea București.
FB_IMG_1681907952251
 “Împreună cu Primăria Municipiului Târgovişte, modernizăm una dintre cele mai importante intrări în reședința județului nostru!
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, va asigura aproximativ 4.200.000 de lei din lucrările care vor transforma ”Calea București”, valoarea totală a proiectului fiind de 13,7 milioane de lei.
Așadar, datorită acestui proiect, de la Ulmi și până la sensul giratoriu din intersecția cu strada Petru Cercel, se vor turna trei straturi de asfalt, vor fi refăcute trotuarele și canalizarea pluvială.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

PSD va cere în Coaliția de guvernare suspendarea importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina

Articolul Urmator

CJD a semnat semnat contractul de întocmire a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru inelul de centură al orașului Găești  

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus