În cursul zilei de ieri, 28 iunie a.c., Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevedre ca orice act sexual comis de o persoană adultă cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani, dar şi cu interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului în care diferenţa de vârstă între persoane respectivă şi victimă nu depăşeşte cinci ani. În prezent, vârsta consimţământului sexual este 14 ani. Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
Au fost înregistrate 267 voturi „pentru” şi 6 abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz, astfel că legea merge la promulgare. Unul dintre susținătorii acestui proiect a fost și deputatul social democrat dâmbovițean Carmen Holban.
”Am votat ieri modificarea unei legi deosebit de importante pentru protejarea minorilor: orice act sexual întreținut cu o persoană cu vârsta sub 16 ani va fi considerat, în mod automat, viol. Era nevoie de schimbarea prevederilor unei legi în spatele căreia se puteau ascunde cei care susțineau că au fost “provocați” sau chiar spuneau că au avut “acordul” victimelor lor.Astfel de motive nu vor mai exista! Relațiile sexuale ale unui adult cu un minor sub 16 ani, care, potrivit legii, nu are capacitatea de a avea un consimțământ în deplină cunoștință, sunt considerate viol.Am promovat un act juridic echitabil pentru victime și descurajăm agresorii sexuali, fiind un mesaj ferm că astfel de comportamente nu vor fi tolerate și vor atrage consecințe legale grave.”, transmite aceasta.



