Noapte
Zi
27 July 2023
1 min read

Încă două proiecte finalizate cu finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală susținut de CJD

Încă două proiecte finalizate cu finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, program susșinut și conceput de către Consiliul Județean Dâmbovița. De această dată este vorba despre două obiective de incestiții ale administrației publice a comunei Vișina: locul de joacă din satul Șelaru și terenul sportiv multifuncțional din satul Fierbinți.
”Astăzi, la Șelaru, am inaugurat, alături de colegi și prieteni, două investiții realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală: locul de joacă din satul Șelaru și terenul sportiv multifuncțional din satul Fierbinți.
Ambele proiecte, cu o valoare de aproximativ 700.000 de lei, au beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dâmbovița în valoare de 300.000 de lei.
Totodată, am vizitat și lucrările pe care administrația locală le desfășoară la grădinița din satul Glogoveanu. Finanțarea este asigurată în acest caz de Administrația Fondului pentru Mediu și are o valoare de 2.700.000 de lei.
Pe de altă parte, pe drumul județean DJ503, se amenajează șanțurile și podețele de acces. De asemenea, se lucrează și în comuna Vișina. Prin Programul Național “Anghel Saligny”, în satele Broșteni și Izvoru, se amenajează rețeaua de apă uzată. Valoarea acestui proiect, prin care se vor mai executa lucrări și în satul Vișina, este de aproximativ 2.000.000 de euro. Se lucrează în județul Dâmbovița, iar investițiile tuturor administrațiilor locale sunt importante! Datorită lor, județul nostru se schimbă, și se schimbă în bine!”, precizează Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Comuna Glodeni rămâne fără apă potabilă! Se reface rezerva

Articolul Urmator

A fost semnat contractul pentru amenajarea a stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice în mai multe locații din județul Dâmbovița!

Ultimele Articole

Accident pe DN72! Un motociclist a fost rănit

În cursul serii trecute, 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de
Mergisus