Noapte
Zi
7 August 2023
1 min read

Program special la muzeele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în minivacanța de Sfânta Maria  

Cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că, în perioada 12 – 15 august 2023, toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei funcţionează după program normal. Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 12 – 15 august 2023 este următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești pot fi vizitate în intervalul orar 9:00 – 18:30;

– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” vor fi deschise în intervalul orar 9:00 – 17:00;

– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, în intervalul orar 9:00 – 18:30;

– Peștera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 9:00 și 18:00. – Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Un dâmbovițean a fost reținut 24 de ore pentru tentativă de omor

Articolul Urmator

Prezentare lot AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE pentru sezonul competițional 2023-2024

Ultimele Articole

Accident pe DN72! Un motociclist a fost rănit

În cursul serii trecute, 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de
Mergisus