La data de 27 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de doi bărbați, de 23 și 34 de ani, din Vulcana Băi și Brănești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cei doi sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind bănuiți că, în noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., ar fi pătruns într-un grajd din satul Copăceni, de unde ar fi sustras două bovine ce aparțineau unui bărbat de 77 de ani, din localitate. Prejudiciul a fost recuperat prin achitarea contravalorii celor două bovine.
Pe parcursul acestei zile, bănuiții vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă IPJ Dâmbovița: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.