Breaking News

PNL Dâmbovița nu agreează o alianță cu PSD pentru alegerile de anul viitor

Sep 29, 2023
,,Spunem un nu cât se poate de clar oricărei alianțe locale cu PSD din mai multe motive.”, este mesajul pe care atât Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște, cât și Virgil Guran, liderul liberalilor dâmbovițeni, l-au transmis în cursul zilei de ieri în cadrul unei conferințe de presă. Cei doi refuză categoric o alianță cu social democrații, în teritoriu, la alegerile care se vor desfășura în anul 2024.
“Nu sunt de acord cu această idee. După părerea mea, nu este bună. (…) Afirm și susțin cu toată tăria că nu este cazul să facem liste comune. Suntem două partide distincte, două partide puternice și trebuie ca, în alegeri, fiecare să-şi ia voturile pe care le merită. După care, vă spun foarte clar, vom continua alianţa cu PSD pentru a guverna. Din păcate, nu există concurență în domeniul ăsta, în România. În momentul de faţă, eu nu văd un partid, in afară de noi şi de PSD, că poate să guverneze România. Poate alții văd, dar eu cred că guvernarea nu se face din scandal, din ţipete, din urlete.” , a transmis Virgil Guran.
20230928_123737
“În primul rând esența democrației o reprezintă dezbaterea ideilor cu cetățenii, între cetățeni dar și între partidele politice. Cred că este foarte important să existe o competiție permanentă între partidele politice astfel încât democrația să aibă de câștigat… Nu putem să mergem alături de PSD prin orașul Târgoviște sau prin județul Dâmbovița să spunem că toate lucrurile merg minunat și că suntem împreună într-o mare coaliție locală, atâta timp cât orașul Târgoviște a pierdut 50.000 de locuitori, atâta timp cât Dâmbovița a pierdut aproape 100.000 de locuitori și e clar că lucrurile merg prost în această parte a României. Noi, de aceea, nu putem să facem o coaliție reală, locală cu Partidul Social Democrat. Toate proiectele noastre depuse în cadrul Primăriei Târgoviște nici măcar nu au fost luate în considerare de către Executiv, nu au fost nici măcar aduse spre analiză. Asta înseamnă că orice fel de colaborare este nefuncțională… și va rămâne în acest fel pentru că nu există voința politică de a colabora…  La nivel local bineînțeles că nu putem să rugăm oameni din organizația noastră să meargă pe stradă și să vorbească de această coaliție cu PSD, ar fi împotriva firii și nu se poate face. La nivel județean avem foarte mulți candidați bine poziționați în sondaje, oameni foarte buni care își doresc să se bată real cu PSD –ul în alegeri și care își doresc să câștige acele localități. PNL Dâmbovița, cu siguranță este mult mai puternic decât în urmă cu câțiva ani… Avem oameni foarte buni, avem organizații bune, am dezvoltat în permanență aceste organizații și o să avem o surpriză plăcută la alegerile de peste un an… Cred că am înțeles cu toții nevoia unei coaliții la nivel național între PNL și PSD. Această coaliție a fost necesară pentru stabilitatea economică, politică și socială a României, în contextul post pandemic, în contextul războiului de la graniță, al crizei energetice pe care am depășit-o cu bine și a multor altori factori care au dus la crearea acestei coaliții…. PNL va merge în alegerile locale singur, prin noi înșine, așa cum și trebuie”, a adăugat  Aurelian Cotinescu.
20230928_120620
Actualitate, Flash, Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare