“Colegii noștri de coaliție au ieșit săptămâna trecută și au vorbit despre proiectele pe care le au în derulate. Nu înțeleg rostul, nu înțeleg de ce vorbesc despre ceva și habar nu au despre acest subiect. Se “leagă” de proiectul uriaș, dacă putem spune așa, de 450 de milioane de euro proiect în care în momentul de față sunt în desfășurare lucrări de 849.000.364 lei. Sunt lucrări de anvergură, iar implementarea acestui proiect decurge fără nicio problemă. Îi sfătuiesc pe colegii noștri de coaliție, dacă doresc să câștige capital politic, să facă ceva util pentru județul Dâmbovița, și nu să își atribuie merite care nu le aparțin. Noi înțelegem că dezvoltarea județului este o muncă de echipă, dar se pare că suntem singuri pe teren, iar alții sparg semințe din tribună și își dau cu părerea.”, este mesajul pe care Constantin Cozma, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița îl transmite liberalilor care au ieșit în spațiul public, unii lăudându-se, alții criticând proiectul finanțat prin POIM, cel de modernizare, reabilitare și extindere al rețelei de apă și apă uzată care se implementează în mai multe localități din județ.
PSD Dâmbovița, sfat pentru colegii de coaliție:” Să nu să își atribuie merite care nu le aparțin”
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



