La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni și cei ai Secției nr. 7 Poliție Rurală Fieni, împreună cu reprezentanți de la Garda de Mediu Dâmbovița, au desfășurat o acțiune în localitatea Glod, pentru verificarea respectării protecției mediului și a ordinii publice .
Astfel, au fost legitimate 13 persoane și verificate 3 centre de colectare deșeuri feroase și neferoase.
De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.000 de lei, 4 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și una pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.
FOTO ARHIVĂ