Motiv de bucurie pentru toți copiii din comuna Moroeni. Astăzi, a fost inaugurat terenul sintetic de fotbal, locație care va fi putea fi folosită și în timpul și în afara orelor de curs.
Investiția a fost realizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentând o asociere cu primăria prin intermediul Programului Județean de Dezvoltare Locală.
“Terenul sintetic va deservi copiii Școlii Generale Ion Ciorănescu din comuna Moroeni, cât și tinerii din localitate. E un obiectiv realizat cu sprijinul Consiliului Județean, într-o asociere prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, în care contribuția Consiliului Județean a fost 50% din această investiție, adică 250.000 de lei. Dragi copii, începând de mâine, aici puteți desfășura orele de educație fizică.”, a precizat Laurențiu Moraru, primarul comunei Moroeni.
“Astăzi este un eveniment deosebit de important pentru comunitatea locală din comuna Moroeni, pentru că inaugurăm un obiectiv pe care dumneavoastră vi l-ați dorit aici. Este un proiect în asociere cu primăria, prin Programul Judean de Dezvoltare Locală, reușind astfel să avem o investiție deosebit de necesară pentru comuna dumneavoastră. Cred că toți copiii din localitatea Moroeni se vor bucura de acest teren sintetic de fotbal.
Voi sprijini în continuare administrația locală în tot ceea ce va face, în toate proiecte ce au în vedere dezvoltarea comunității locale..”, a transmis Corneliu Ștsfan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.