Având în vedere faptul că în ultima perioadă au apărut nenumărate discuții cu privire la sumele de bani pe care agenții economici le vor plăti pentru depozitarea și colectarea gunoiului, în această dimineață administratorul public al ADI Deșeuri Dâmbovița, Cristian Avanu, împreună cu președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, au explicat necesitatea impunerii acestor taxe.
Potrivit acestora, anual, se colectează aproximativ 190.000 tone de deșeuri, dintre care 101.000 tone sunt de la persoanele fizice, diferenta fiind generată de către agenții economici. Dintre aceștia, puțin peste 4% au plătit acest tip de serviciu.
Tot autoritățile precizează faptul că nu este posibil ca un utilizator casnic să plătească 32 lei luna, iar o firmă, care produce infinit mai multe deșeuri, să achite același tarif.
“Nu este normal ca o gospodărie cu doi pensionari să plătească 32 lei pe lună, iar o firmă care are 30 de milioane de euro cifra de afaceri să nu plătească niciun leu.(…). Niciodată nu o să accept să acoperim valoarea cuantumului către operatorul pe care îl avem pentru colectarea, transportul deșeurilor și operare în cele două depozite din banii persoanelor fizice, niciodată.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.
De asemenea, Cristian Avanu, administratorul public al ADI Deșeuri Dâmbovița, susține faptul că nu este normal ca agenții economici să se sustragă de la plata acestui tip de serviciu.”Este profund incorect și imoral ca populația să suporte costurile de colectare , depozitare și tratare a deșeurilor generate de agenții economici care, la sfârșitul zilei, efectiv aruncă aceste deșeuri în punctele de precolectare destinate utilizatorilor casnici. Ca totul să fie mai clar, să vorbim în cifre și cantități:
Cantitatea totală de deșeuri generată anual în județul Dâmbovița este de aproximativ 190.000 de tone.
Conform Planului Național de Gestionare a deșeurilor, a Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor și din studiile efectuate de către ADI Dâmbovița, totalul cantității de deșeuri generată de persoanele fizice din judetul Dâmbovita este de 101.000 tone/an.
Diferența de aproximativ 90.000 tone/an este generată de agenții economici.
Din păcate, în ultimii ani, din 66.000 de agenți economici, doar aproximativ 3.000 au platit acest serviciu. Adică 4,55% din totalul persoanelor juridice. Asta înseamnă că 63.000 utilizatori noncasnici din județul Dâmbovița nu au achitat un leu pentru acest serviciu, deși acestea generează deșeuri.
Cel mai elocvent exemplu este cel al magazinelor de la parterul blocurilor de locuințe sau al celor care au magazin în aceeași curte cu locuința, iar acest lucru echivalează cu o presiune mai mare asupra costurilor care ar trebuie să se răsfrângă tot asupra dâmbovițenilor care, lună de lună, achită taxa de salubrizare.”, a transmis acesta.
Cristian Avanu a făcut precizări și în ceea ce privește modul de intrare în legalitate a agenților economici.
Autoritățile recunosc faptul că Hotăŕârea ADI Salubritate are anumite lacune, însă se vor purta în continuare discuții și se vor găsi soluții astfel încât tarifele să fie unele corecte pentru fiecare agent economic în parte.