Noapte
Zi
8 February 2024
1 min read

Se lucrează la modernizarea interiorului Corpului B al clădirii primăriei Târgoviște

În ultima perioadă, administrația locală târgovișteană s-a axat pe atragerea fondurilor prin diferite mecanisme, fie că vorbim despre bani guvernamentali fie de cei europeni, acesta reprezentând unul dintre instrumentele cel mai des folosit în implementarea diferitelor proiecte. Un astfel de proiect, cu finanțare prin PNRR- Programul Național de Redresare și Reziliență- îl preprezintă cel care vizează reabilitarea și modernizarea Corpului B al primăriei. Investiția are în vedere lucrări ample care țin de schimbarea instalațiilor, tâmplăriei, acoperișului, lucrări de modernizare la interior, cele la exterior fiind finalizate exterior.
 
IMG-20240208-WA0029
 
“Suntem la unul dintre sediile primăriei municipiului Târgoviști, este vorba de corpul B. Corpul B care face obiectul unei investiții finanțate prin PNRR, în valoare de peste 2 milioane de lei. Este vorba de eficientizare energetică, practic tot ceea ce înseamnă instalații sanitare, termice, acoperiș, tâmplărie și așa mai departe. Toate vor fi schimbate, urmând să avem o clădire modernă care să corespundă din toate punctele de vedere normelor actuale.
IMG-20240208-WA0030
Și pentru că tot am vorbit de această investiție care este finanțată prin PNRR, aș vrea să menționez faptul că în acest moment sunt în derulare, în municipiul Târgoviște, prin PNRR, investiții în valoare de peste 210 milioane de lei. Este vorba de investiții care țin de eficientizarea termică a blocurilor de locuințe, insule digitalizate pentru colectarea dejeurilor, multe unități de învățământ care fac obiectul acestor proiecte, iar ultimul proiect finanțat este vorba de rețeaua de canalizare de pe strada Crângului, un proiect în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, deci peste 210 milioane de lei finanțate prin PNRR.
Adăugăm și proiectele care au fost deja finalizate, proiecte cu o valoare de 290 de milioane de lei. Cred că avem, iată, peste 500 de milioane de lei, banii europeni pe care administrația locală târvovișteană îi atrage în investiții publice pe o paletă foarte largă de proiecte. Am vrut să fac această precizare pentru că toți suntem într-o perioadă așa foarte efervescentă, pentru că este un an cu multe provocări din toate punctele de vedere și am vrut să subliniez cu niște lucruri care sunt chiar importante pentru comunitatea locală, dincolo de vorbe, eu știu, de proteste, lumânări aprinse și așa mai departe. Cred că acestea sunt lucrurile care contează pentru oameni.”, transmite primarul Daniel Cristian Stan.
 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Primăria Târgoviște a investit 3.000.000 lei în infrastructura cartierului Prepeleac

Articolul Urmator

RAR Auto Pass, document ce conține informații reale despre kilometrajul mașinii și daunele suferite! Când va fi emis și cât va costa? 

Ultimele Articole

Mergisus