Noapte
Zi
17 April 2024
1 min read

BĂLTENI: Controale la societăți bănuite de evaziune fiscală și poluarea mediului prin arderea bunurile obținute din materialele neferoase

În această dimineață, 17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu efectuează 15 contoarele economice în localitatea Bălteni. Verificările vizează societăților comerciale cu obiect de activitate în colectarea deșeurilor feroase și neferoase.  Astfel, administratorii acestora sunt bănuiți că ar fi omis să evidențieze sau să declare veniturile obținute prin colectarea materialelor feroase și neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule. Totodată, aceștia ar fi incendiat bunurile dezmembrate, în vederea valorificării, fiind poluat mediul înconjurător.

La acțiune sunt angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” din Ploiești și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Pieton mort într-un accident de circulație! Șoferul are 17 ani și se afla în timpul orele de condus

Articolul Urmator

Județul Dâmbovița sub Cod Galben de vânt și ploi

Ultimele Articole

“ATENȚIE LA DN7” – ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Astăzi, 16 ianuarie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune desfășurată pe
Mergisus

Nu ratați

PERCHEZIȚII LA DÂMBOVIȚENI CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC*

*PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC Astăzi, 19

Dâmbovițeni reținuți pentru înlesnirea practicării prostituției de către 21 de tinere, în Marea Britanie! Ce au găsit polițiștii la percheziții?!

*PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI PROXENETISM*