Noapte
Zi
8 April 2024
1 min read

PSD Moreni, acțiune de donare de sânge! Tichetele obținute vor ajunge la mai multe familii nevoiașe

În cursul acestei dimineți, 35 de membri ai Partidului Social Democrat Organizația municipală Moreni împreună cu președintele Gabriel Purcaru au fost fost prezenți la Centrul de Transfuzie Dâmbovița  pentru a dona sânge. Cei prezenți nu sunt la prima acțiune de acest fel, gestul lor fiind un exemplu pentru ceilalți semeni, mai ales că tichetele obținute vor fi donate, la fel ca și dățile trecute, unor familii nevoiașe din Moreni.

434855012_122129022470221763_6629531190319044238_n

”Astăzi, împreună cu 35 de colegi din PSD Moreni, am donat sânge în speranța că, și în acest fel, putem contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a celor aflați în nevoie. Am ales să donăm sânge împreună deoarece credem în puterea solidarității și în sprijinul reciproc. Orice gest de acest gen poate face diferența și poate aduce speranță în viețile celor aflați în dificultate. Totodată, vom dona toate tichetele valorice obținute unor familii din Moreni care, la rândul lor, au nevoie de ajutorul nostru!.”, transmite Gabriel Purcaru, președinte PSD Moreni și director al Parcului Industrial Moreni.

436417774_122129022092221763_1954728061522907429_n

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Încep lucrările de modernizare a DJ712, DJ720C și DJ720A! În total 60 km de drumuri județene

Articolul Urmator

CRÂNGURILE: S-a finalizat amenajarea terenului de minifotbal, în satul Bădulești

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

MORENI: Mai multe blocuri vor beneficia de renovare energetică

Mai multe blocuri din municipiul Moreni,  A, B, C, 1C;

MORENI:Primăria a demarat o amplă acțiune de igienizare în zona râului Cricov 

Primăria Moreni a demarat o amplă acțiune de igienizare a