Noapte
Zi
17 May 2024
1 min read

GURA SUȚII: Șapte bărbați sunt cercetați pentru tentativă de omor

Ca urmare a probatoriului administrat de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Găești, a fost documentată activitatea infracțională a șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 48 de ani.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, lovire sau alte violențe, complicitate la infracțiunea de lovire sau alte violențe și mărturie mincinoasă.

Astfel, la data de 15 mai a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus reţinerea celor șapte bărbați, pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar, pe parcursul zilei de ieri, 16 mai, a propus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a patru dintre bănuiți pentru o perioadă de 30 de zile, măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de alți doi și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul celeilalte persoane.

Investigațiile efectuate au relevat faptul că, data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, în zona spațiului ce deservește pentru organizarea Târgului Săptămânal din comuna Gura Șuții, ar fi avut loc un conflict spontan între mai multe persoane, produs sub forma a trei momente distincte, ce au implicat exercitarea reciprocă de acte de agresiune fizică, inclusiv prin folosirea de obiecte contondente și a unui obiect tăietor-înțepător (cuțit).

Astfel, patru dintre bărbați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tentativă la omor, fiind bănuiți că s-ar fi agresat fizic reciproc, dar și pe alte patru persoane.

De asemenea, un alt bărbat, de 40 de ani, este cercetat după ce ar fi pus la dispoziția celor implicați obiecte contondente din metal, respectiv două țevi și o cheie, acestea fiind folosite în timpul conflictului.

În plus, în timpul audierii, bărbatul respectiv ar fi omis să prezinte toate informațiile cunoscute și relevante pentru cauza penală.

Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsurile legale.

IPJ DÂMBOVIȚA: Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

14 nepalezi lucrau, în mod ilegal, la o societate comercială din Runcu

Articolul Urmator

329 de persoane și-au găsit un job la Bursa Generală a Locurilor de Munca Dâmbovița

Ultimele Articole

Mergisus