Noapte
Zi
11 June 2024
2 mins read

Cristian Stan (PSD Dâmbovița): 80,23%, la aceste alegeri este cel mai mare scor din România și sunt mândru că în această ECHIPĂ

În această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea PSD Dâmbovița a făcut o retrospectivă a zilei de 9 iunie și a ceea ce a însemnat pentru formațiunea politică. Astfel, o victorie foarte mare a înregistrat-o Cristian Stan la primăria Târgiviște, acesta bucurându-se de votul de încredere a peste 80% dintre cei care l-au votat.

„Campioni suntem cu toții! Vreau să mulțumesc, în primul rând, târgoviștenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Este o încredere fără precedent, dacă ne raportăm atât la scorul obținut pentru funcția de primar, 80,23%, scor care la nivelul unui municipiu reședință de județ este mai rar întâlnit. La aceste alegeri este cel mai mare scor din România și sunt mândru că în această ECHIPĂ am reușit să ne bucurăm de o încredere atât de importantă din partea oamenilor. De asemenea, pe socrul politic discutăm de undeva la 64%- 65% pe Consiliul Local, ceea ce înseamnă din nou un procent foarte mare, mai ales că lucrul acesta vine după două mandate complete. Asta înseamnă că oamenii au votat în cunoștință de cauză și au votat performanța administrativă și politică pe care am realizat-o. ca și structură politică a Consiliului Local, PSD are 14 mandate de consilier local, PNL are 3 mandate, ADU are 2 mandate, AUR are 2 mandate. Asta înseamnă că este o majoritate de două treimi a Partidului Social Democrat în Consiliul Local Municipal Târgoviște și sunt întrunite toate condițiile pentru a continua parcursul deosebit pe care l-am avut, pentru că, așa cum am spus și în conferința de presă dinainte de alegeri, fără un Consiliu Local un primar nu poate să facă mare lucru.
Vreau să mulțumesc și eu colegilor din ECHIPĂ pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. Este o onoare și o responsabilitate deosebită pentru noi acest nivel nemaiîntâlnit de încredere, dar în același timp suntem conștienți că sunt așteptări foarte mari și vom face, ca și până acum, tot ceea ce depinde de noi pentru a ne ridica la înălțimea acestor așteptări.
De asemenea, vreau să-i mulțumesc în mod special domnului președinte al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, pentru parteneriatul deosebit pe care-l avem, aceasta fiind și una dintre explicațiile unui parcurs politic și electoral absolut deosebit. Nu vreau să spun cuvinte mari, dar trăim o satisfacție profesională, până la urmă, deosebită văzând acest nivel de încredere ca fiind o apreciere a activității noastre. După aproape 10 ani de mandat e clar că oamenii au votat în cunoștință de cauză.”, a transmis Cristian Stan, secretar executiv al PSD Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Corneliu Ștefan (PSD Dâmbovița): ”Am avut o victorie categorică pe 9 iunie în județul Dâmbovița”

Articolul Urmator

PSD Dâmbovița contestă alegerile de la Găești! Există nereguli legate de numărul de alegători și cel al buletinelor de vot  

Ultimele Articole

SC LDP Dâmbovița angajează șofer

Ne extindem echipa! Dacă dorești să faci parte dintr-o echipă de profesioniști te așteptăm să ni te alături. S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A. angajează CONDUCĂTOR AUTO.  Cerințe:  – experiență și
Mergisus