”Sărbătorim astăzi 32 de existență a Universității ”Valahia” din Târgoviște.
Este un moment plin de emoție pentru noi. Fiecare are povestea sa legată de Universitate, destinul fiecăruia dintre noi se împletește cu destinul Universității.
Prin efortul, dăruirea și contribuția dumneavoastră, astăzi, Universitatea noastră este o comunitate academică de succes, recunoscută la nivel național.
Competența științifică, pasiunea pentru cunoaștere și cercetare, vocația pedagogică dăruite cu generozitate studenților noștri, discipolilor pe care i-am format consecvent și responsabil, sunt argumente pentru un parcurs onorant, dar și certitudini pentru o continuitate valorică ce transcende clipa spre desăvârșire deplină.
Aniversarea noastră consemnează acum, la 32 de ani de evoluție, simbolice pagini de istorie, o cronică a devenirii, un timp al genezelor, al împlinirilor treptate, al definirii unei individualități nobile, inconfundabile în contextul universitar național.
Cei 32 de ani ai acestei instituții de învățământ au parfumul și poveștile lor.
Timpul este, așadar, pe rând, idee, concept, substanță, trăire și, mai ales, schimbare.
Dincolo de solemnitatea acestei ședințe festive, de sobrietatea discursurilor și reflecțiile vorbitorilor, rămâne spiritul viu al acestei aniversări, experiențele trăite, cunoștințele transmise studenților noștri, colaborările cu diferite universități din țară și străinătate, examenele pe care cu toții a trebuit să le trecem, pe care viața ni le-a așezat pe foaia sa.
Urmând zicala latinilor: per aspera ad astra (Spre stele prin dificultăți), am știut, în toți acești ani, prin solidaritate, înțelepciune, efort conjugat, prin forța creativă și inspirațională a fiecăruia să depășim obstacolele și să pășim cu încredere spre viitor.
În sufletul fiecăruia dintre noi, atunci când vorbim de Universitatea noastră râmân momentele construcției, dar și privirile, zâmbetele, emoțiile sutelor, miilor de studenți care ne-au trecut pragul în cei 32 de ani de existență.
32 de ani sunt doar o bornă pe lungul drumul al cunoașterii pe care Universitatea îl va parcurge și pe care îl va șlefui pentru viitoarele generații de studenți și cadre didactice.
Nu trebuie însă să uităm că secolul XXI reprezintă o lume complexă, dinamică, un spațiu multicultural și imprevizibil, înseamnă provocări ale științelor, ale tehnologiei, dileme deschise de inteligența artificială, de aspectele economice, sociale, culturale.
Educația, mediul universitar, conținuturile curriculare, arhitectura sistemului de învățământ nu pot rămâne desprinse de acest flux continuu al schimbărilor.
Cred cu tărie că Universitatea noastră are atât resursele umane, cât și pe cele materiale, încât să dea sens năzuințelor, aspirațiilor și cerințelor studenților, cadrelor noastre universitare și societății.
Universitatea va rămâne și în viitor o Agora a dialogului și a valorilor pe care se clădește o societate: libertate, democrație, bună-credință, solidaritate, umanitate.
Vă îndemn să rămâneți la fel de dedicați idealului de excelență și colaborărilor universitare. Performanțele dumneavoastră îmbogățesc viața academică, economică, socială, spirituală, culturală a comunității dâmbovițene și a României.
Un gând de prețuire și de recunoștință fondatorilor universității și tuturor acelora care de-a lungul anilor au contribuit la dezvoltarea sa.
La ceas aniversar, vă rog să primiți cele mai calde urări de sănătate, prețuirea și mulțumirile noastre pentru implicarea Domniilor Voastre în viața academică, pentru valențele profesionale, intelectuale și morale de autentici maeștri care au asumat o nobilă menire! LA MULȚI ANI, UNIVERSITATEA ”VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE! AD MULTOS ANNOS! VIVAT, CRESCAT, FLOREAT! – Președinte Senat Universitar Conf.univ.dr. Claudia GILIA