Consiliul Județean Dâmbovița anunță faptul că astăzi s-a scos la licitație publică proiectarea și execuția lucrărilor pentru Centurile ocolitoare ale orașelor Pucioasa și Fieni.
“Vom construi un drum care va scoate camioanele din cele două orașe și, în același timp, va fluidiza traficul pe toată Valea Ialomiței. Lungimea noului drum va fi de 12,6 km, cu două benzi pe sens, și se vor construi 16 poduri, viaducte și pasaje. Valoarea totală a investiției este de aproape 138.000.000 de euro, provenind din fonduri externe și de la bugetul de stat. Durata de execuție a obiectivului este de 36 de luni.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele CJD.
Acesta face precizări și în ceea ce priveste un alt prouect important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere județene.
“Avem vești bune și în ceea ce privește Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște. Suntem la etapa obținerii ultimelor aprobări, urmând ca în cel mai scurt timp să fie lansată licitația publică pentru proiectare și execuție. Valoarea acestei investiții, care înseamnă construirea unui drum cu o lungime de aproximativ 16,5 km, cu două benzi pe sens, se ridică la 147.000.000 de euro.
Ambele centuri vor avea un impact uriaș și vor contribui din plin la dezvoltarea economică a județului Dâmbovița.”, adaugă Ștefan.