În minivacanța de Sf.Maria Mare, polițiștii de la Structura Rutieră Dâmbovița vor fi prezenți pe principalele drumuri, în zonele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.
Misiunile lor vizează combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere şi pietonale.
În cele cinci zile, polițiștii vor folosi peste 50 de aparate video de supraveghere şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele din dotare. De asemenea, vor fi utilizate și aparatele alcooltest și drug test, în vederea depistării șoferilor care pun în pericol siguranța celorlalți și se urcă la volan sub influența alcoolului sau a unor substanțe cu efect psihoactiv.
Acțiunile menționate vor viza colaborarea cu parteneri instituționali, având ca scop principal asigurarea respectării legislației în vigoare referitoare la activitățile comerciale desfășurate în zonele de agrement.