La data de 30 august a.c., în intervalul orar 16:00-22:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive.
Astfel, polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au reținut 8 permise de conducere.
Alte două sancțiuni contravenționale, însoțite de măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, au fost aplicate pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire.Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la 20.480 de lei.
IPJ Dâmbovița precizează faptul că, în continuare, polițiștii se află la datorie pentru prevenirea accidentelor de circulație, descurajarea comportamentelor agresive la volan, impunerea respectării regulilor de circulație și fluidizarea traficului rutier.
Oamenii legii atrag atenția tuturor participanților la traficul rutier cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice.