Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează sâmbătă, 31 august 2024, evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate” și invită publicul să descopere, în mod inedit, expozițiile a două muzee din zona rurală a județului Dâmbovița – printr-o plimbare nocturnă într-un patrimoniu cultural divers.
Astfel, între orele 18:00 – 22:00, toți cei interesați sunt invitați să viziteze, gratuit, expoziţiile permanente ale următoarelor muzee:
- Casa-Atelier „Gabriel Popescu” Vulcana – Pandele
- Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, unic în Europa, este inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (organizaţie în cadrul căreia Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este membru fondator) și se adresează muzeelor și colecțiilor private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.