”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 11 septembrie 2024, față de PÎRVU IONUȚ-DENIS, comisar șef poliție și adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul PÎRVU IONUȚ-DENIS, în calitatea menționată mai sus, deși avea cunoștință despre faptul că o persoană, inculpată într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare nu a oferit autorităților competente numărul de telefon al acestuia deși coresponda cu persoana respectivă, îngreunând activitățile de urmărire și localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofițerul de poliție Pîrvu Denis i-ar fi dat indicații persoanei urmărite să nu vorbească cu o persoană întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acestuia să fie interceptate, astfel încât acesta să fie localizat și arestat în vederea extrădării.
Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița ar fi menționat în mod nereal faptul inculpatul urmărit l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenței cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ar fi susținut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul care se afla dat în urmărire internațională nu a fost găsit, deși în realitate comisarul șef de poliție Pîrvu Denis deținea informații despre acesta și coresponda cu el.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu să nu exercite funcția adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit faptele și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”, arată DNA într-un comunicat de presă remis astăzi, 12 septembrie a.c.,
Adjunctul IPJ Dâmbovița, Denis Pârvu, cercetat de DNA
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de reabilitare și consolidare antiseismică
La Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște se desfășoară în prezent cel mai amplu proiect de reabilitare și consolidare antiseismică realizat vreodată la această unitate de învățământ. Investiția depășește 30 de milioane
Stimulare prin frig controlat, Regenerare fiziologică, Activare metabolică! Servicii de CRIOTERAPIE, în premieră, la Târgoviște
Polar Cryomed Center anunță lansarea serviciilor de crioterapie de ultimă generație, bazate pe tehnologia Cryomed Pro, aducând în premieră locală o metodă modernă de recuperare, revitalizare și optimizare a organismului prin expunere
Bărbatul din Malu cu Flori, dat dispărut, a fost găsit decedat
*UPDATE/L-AȚI VĂZUT?* La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Malu
ITM Dâmbovița, controale la operatorii de deșeuri nepericuloase
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat, în perioada 4 – 8 mai 2026, acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în
Explozie la o hală din Târgoviște! 44 de persoane s-au autoevacuat
În jurul orei 09:47 pompierii au fost solicitați să intervenă în urma unei explozii neurmată de incendiu la o hală aparținând unui operator economic pe strada Laminorului, în municipiul Târgoviște. Detașamentul de



