Complexul Comercial Mondial, situat chiar în punctul 0 al urbei noastre, Piața Tricolorului, este una dintre cele mai vechi clădiri cu destinație comercială din Târgoviște. Complexul Mondial, edificat înainte de teribilul cutremur din anul 1977 (ca atare, realizat sub imperiul vechilor normative tehnice, mult mai relaxate, privind siguranța în construcții) se află într-o vizibilă stare de degradare (atașăm fotografii relevante), deși reprezintă probabil una dintre cele mai frecventate locații comerciale ale municipiului, care presupun aglomerări de persoane, având un trafic zilnic de câteva mii de persoane.
În contextul cutremurelor devastatoare din Turcia și Siria, forul legislativ român a adoptat Legea nr. 212/2022, tocmai în scopul reducerii riscului seismic al clădirilor, în vederea atenuării efectelor unui potențial dezastru, reglementând în mod expres în sarcina tuturor proprietarilor și deținătorilor de clădiri care presupun aglomerări de persoane, cum este și cazul Complexului Comercial Mondial, obligativitatea expertizării tehnice a construcțiilor în vederea încadrării acestora într-o clasă de risc seismic și fundamentării măsurilor de intervenție ce se impun.
Realizarea expertizelor de încadrare în gradul de risc seismic nu reprezintă doar o obligație legală, ci și un act de responsabilitate din partea oricărui proprietar sau deținător de clădire (ce presupune aglomerări de persoane) diligent și de bună-credință, pasivitatea punând în primejdie siguranța publicului larg.
În ciuda tuturor împrejurărilor mai sus descrise, instanțele judecătorești refuză aplicarea legii tocmai cu privire la una din clădirile care prezintă cele mai importante indicii de risc seismic ridicat, respectiv Complexul Comercial Mondial, blocând demersul de realizare a expertizei inițiat de proprietarul majoritar, ca urmare a opoziției manifestată de deținătorul spațiului aflat la subsolul clădirii. În concret, proprietarul de la subsol refuză accesul societății de specialitate însărcinată cu realizarea expertizei de încadrare în gradul de risc seismic, iar raportul de expertiză nu se poate finaliza deoarece studiul fundațiilor presupune ridicarea unor mostre din zona de subsol.
Într-o decizie halucinantă pronunțată în primă instanță (mai jos regăsiți Extras de pe portalul instanțelor de judecată privind soluția), Judecătoria Târgoviște blochează efectuarea expertizei asupra Complexului Comercial Mondial. Soluția pronunțată (prima de acest gen la nivel național), dacă va rămâne definitivă, pe lângă faptul că încurajează toate persoanele care au interesul de a obstrucționa îndeplinirea obligației legale de efectuare a expertizelor de încadrare în gradul de risc seismic (în cazurile grave, respectiv a clădirilor încadrate în clasa RsI, dispunându-se interzicerea organizării și desfășurării de activități permanente și/sau temporare), reprezintă totodată o abrogare implicită a măsurilor de remediere reglementate expres de legiuitor, Legea nr. 212/2022 pierzându-și orice utilitate practică.