Noapte
Zi

Felicitari

GIF 1 GIF 2 GIF 3
6 September 2024
1 min read

PNL Dâmbovița: Virgil Guran deschide lista candidaților pentru Senatul României, iar Aurelian Cotinescu pe cea pentru Camera Deputaților  

Biroului Politic Județean al PNL Dâmbovița s-a reunit azi, 6 septembrie 2024, în ședință. Pe ordinea de zi s-a aflat nominalizarea candidaților PNL Dâmbovița, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Echipa PNL Dâmbovița pentru legislativul 2024-2028 este formată din candidați cu experiență și rezultate în activitatea parlamentară și candidați tineri, dornici să facă o schimbare, o formulă reprezentativă pentru toate zonele județului Dâmbovița.

În cadrul Biroul Politic Județean au fost validate candidaturile la alegerile parlamentare, iar votul final se va da în Colegiul Director Județean, care se va întruni săptămâna următoare. Președintele PNL Dâmbovița, VIRGIL GURAN deschide lista la Senat. În prezent senator de Dâmbovița și vicepreședinte al Senatului României, prioritățile mandatului său actual au fost susținerea antreprenorilor și promovarea producătorilor locali, pentru dezvoltarea economică a județului Dâmbovița, sprijinirea familiilor tinere, accelerarea absorbției fondurilor europene și guvernamentale pentru dezvoltarea comunităților, atragerea investitorilor și crearea de noi locuri de muncă.

Antreprenor, secretar general al PNL Dâmbovița și consilier municipal în cadrul Primăriei Târgoviște, AURELIAN COTINESCU se află pe primul loc la Camera Deputaților.

Lista candidaților la Senatul României este completată de CHIRICĂ CORNEL FLORIAN, ROȘCA RALUCA, NICOLAE MARIAN MIRA și NENIȘANU ROBERT.

Pe lista deputaților, locurile următoare sunt ocupate de: DRUGĂ VLAD, MOCANU ADRIAN, POPA IONUȚ, SANDU MARIUS, BULGĂREA ROXANA, BEJAN RĂZVAN DUMITRU, BAMBOI ADRIAN și DOBRESCU NICUȘOR.

Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița: “Venim în fața dâmbovițenilor cu o echipă puternică, oameni cu experiență și viziune, care s-au implicat în ultimul an în activitatea organizației și au sprijinit constant primarii PNL, dar și tineri cu inițiativă, implicați în comunitate, reprezentanți ai unei generații care poate face o schimbare pe scena politică”.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie 2024. -Comunicat de presă BIROUL DE PRESĂ AL PNL DÂMBOVIȚA.

 

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

DSV Dâmbovița AVERTIZEAZĂ: ATENȚIE la produsele provenite de la oi și capre!

Articolul Urmator

Zilele Cetății Târgoviște, programul evenimentelor zilei de sâmbătă, 7 septembrie

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

PNL Dâmbovița se dezice de Ciucă și Iohannis

După rezultatul dezastruos obținut de Nicolae Ciucă, președintele PNL, la

PNL Dâmbovița, lista candidaților pentru alegerile parlamentare

  Astăzi, 14.10.2024, lista candidaților PNL Dâmbovița pentru Parlamentul României