Noapte
Zi
16 September 2024
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale pentru persoanele fizice

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.

Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 30.08.2024, a fost aprobată HCL Nr. 302 care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv, obligațiile fiscale aferente.

Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere (care se completează la ghișeu), la care se va anexa nota de plată emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, în care vor fi cuprinse toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.

Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro

Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:

– Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08.00 – 16.30

– Marți 08.00 – 18.30

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Crucea Roșie Dâmbovița, apel umanitar pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații în județele Galați și Vaslui

Articolul Urmator

Cutremur de 5,5 grade, în Vrancea! S-a resimțit și la Târgoviște

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

Dezbatere publică la Primăria Târgoviște privind reglementarea jocurilor de noroc: restricții mai dure și taxe majorate

Primăria Municipiului Târgoviște a organizat astăzi o dezbatere publică pe

Investiție majoră în educația târgovișteană: Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică” intră în reabilitare completă

Educația târgovișteană beneficiază de o nouă investiție importantă. Școala Gimnazială