Noapte
Zi
29 November 2024
2 mins read

Sindicatele din penitenciare își exprimă îngrijorarea cu privire la declarația lui Ilie Bolojan (PNL) de a elimina pensiile militare

Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare îi cer socoteală lui Ilie Bolojan: “Ce intenții aveți cu pensiile militare?” Sindicatele din penitenciare își exprimă îngrijorarea cu privire la declarația lui Ilie Bolojan de a elimina pensiile militare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi solicită președintelui interimar al Partidului Național Liberal (PNL), Ilie Bolojan, să clarifice sintagma “Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care și acestea trebuie eliminate.”. Lansată recent în spațiul public, declarația lui Ilie Bolojan a generat un val de reacții în întregul sector de apărare, ordine publică și securitate națională. Afirmația președintelui interimar al PNL este neclară, ambiguă, iar dacă este scoasă din context seamănă cu o declarație de război împotriva tuturor angajaților din instituțiile de forță ale României, deoarece poate fi privită ca o atacare a drepturilor acestei categorii socio-profesionale. Totodată, sindicatele din penitenciare atrag atenția întregii clase politice că asemenea decizii emoționale, luate pe repede înainte și de dragul satisfacerii electoratului de nișă au condus la polarizarea societății și au favorizat apariția loviturilor sub centura democrației din România, care au atins punctul culminant în data de 24.11.2024, ziua alegerilor prezidențiale, când statul de drept a fost internat la ATI.

Mii de pensionari militari au protestat în stradă în anul 2024 pentru eliminarea inechităților în ceea ce privește pensiile militare de stat. Partidul Național Liberal (PNL) s-a angajat să elimine aceste inechități, nu să desființeze pensiile militare, o măsură care ar agrava situația din armată, poliție, penitenciare, jandarmerie, pompieri, servicii și ar face mult mai neatractive aceste instituții, depopulându-le de profesioniștii cu experiență care vor alege să plece, dacă președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, nu ar clarifica poziția sa referitoare la pensiile militare. Eliminarea pensiilor militare ar însemna inclusiv demoralizarea și indignarea polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare în contextul în care tensiunile militare de la granița țării par a se amplifica. Sindicatele din penitenciare califică această eventuală măsură ca inconștientă, nechibzuită, fără viziune și care ar duce la o deprofesionalizare totală a acestor instituții de forță devenite tot mai neatractive pentru tinerii din România.

În concluzie, pentru a nu crea tensiuni în rândul angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională si pentru a nu afecta stabilitatea și securitatea României, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi cere Partidului Națională Liberal (PNL) să dea dovadă de responsabilitate și să își exprime public poziția vizavi de pensiile militare, dacă acestea se află sau nu în pericol de a fi eliminate, așa cum se poate înțelege din declarația președintelui interimar Ilie Bolojan “Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care și acestea trebuie eliminate.”. Siguranța și apărarea României trebuie să se regăsească printre prioritățile PNL, întrucât acest pilon al statului de drept, trebuie să rămână între granițele democrației, nu împins inconștient în afara acestora. Această clarificare este esențială pentru a menține încrederea și stabilitatea în rândul angajaților din sectorul de apărare și ordine publică.- Comunicat de presă Cosmin Dorobanțu, președinte Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

 11 primării vor primi finanțare prin PJDL pentru implementarea a 12 proiecte! CJD asigură cofinanțare de 50%

Articolul Urmator

PUCIOASA: Un șofer băut a acroșat o femeie și a plecat de la locul producerii accidentului

Ultimele Articole

Mergisus