Noapte
Zi
27 November 2024
1 min read

TÂRGOVIȘTE: S-a început montarea insulelor digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Municipiul Târgoviște mai face un pas în domeniul colectării selective a deșeurilor. Primăria început montarea insulelor ecologice digitalizate care vor putea fi accesate/deschise pe baza de cartelă. Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, acest proiect presupune două faze, în fiecare dintre ele fiind amplasate câte 100 de astfel de aparate, obiectivul de investiții având finanțare de 7,5 milioane de lei, bani accesați prin PNRR. Până în mometul în care toate vor fi funcționale se va merge în paralel cu vechile pubele.

”Suntem în microraionul numărul 11 sau în cartierul Vlad Țepeș din municipiu Târgoviște. Săptămâna aceasta a început montajul insulelor ecologice digitalizate. Este vorba de o nouă abordare pe ceea ce înseamnă colectarea deșeurilor. Discutăm practic de cinci modalități de colectare, avem deșeul rezidual, apoi biodegradabil, plastic și metal, hârtie și sticlă.

Accesul la aceste insule se va face pe bază de cartele care deja au început să fie distribuite târgoviștenilor. Este un proiect în două etape. În această fază vom instala 100 de insule digitalizate în municipiul Târgoviște, urmând ca undeva până la jumătatea anului viitor să instalăm încă 100. Va putea fi utilizată și o aplicație pe telefon pentru deschiderea containerelor. Este foarte simplu. Sper să nu ne mai lovim de acea problemă în care containerele să fie răsturnate și așa mai departe.

Mai mult decât atât, se va cunoaște exact cine și ce depune. Cred că din acest punct de vedere, în ceea ce privește obiectivul de colectare selectivă a deșurilor în  municipiul Târgoviște este mult mai ușor de atins în această modalitate. Contractul este în valoare de 7,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR. Până când aceste containere vor deveni operaționale, există și pubelele vechi, astfel încât să poată fi, să nu ne trezim cu deșeurile aruncate pe lângă aceste pubele noi sau insule digitalizate. Deci vor merge în paralel.”, transmite primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

SC LDP Dâmbovița angajează electrician/electromecanic auto

Articolul Urmator

Camera de Comerț Dâmbovița, partener strategic al proiectului ”Danube4SEecosystem”

Ultimele Articole

Accident pe DN72! Un motociclist a fost rănit

În cursul serii trecute, 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de
Mergisus

Nu ratați