Încă o arteră rutieră din municipiul Târgoviște a intrat în proces de reabilitare și modernizare. Este vorba despre strada Ion Luca Caragiale, tronson care de foarte mult timp nu a mai cunoscut astfel de lucrări. Potrivit primarului Daniel Cristian Stan aceste intervenții sunt ultimele de acest fel din acest an, iar, ca un blianț, în ultimii patru ani s-au asflatat peste 100 de străzi.
”Suntem pe strada Ion Luca Caragiale din Târgoviște, aici unde am demarat un proiect de reabilitare și modernizare a acestei artere rutiere, este ultima strada pe care o abordam în acest an, sper ca vremea să ne permite să putem să finalizam și această investiție. Discutăm de refacerea părților carosabile, a trotuoarelor, de asemenea lucruri de preluare a apelor pluviale, este o stradă care nu a mai cunoscut de foarte mult timp astfel de lucrări.
Și, pentru că tot discutăm de refacerea infrastructurilor rutiere și de intervenții la infrastructura rutieră, precizez că avem în proiect nu mai puțin de 4 investiții care vor debuta anul viitor, nu mai avem atât de multe străzi care trebuie să fie modernizate, însă cu aceste proiecte de care am discutat, vrem să finalizăm acest capitol, astfel încât să putem discuta de o infrastructură rutieră foarte bine pusă la punct. Este, spre exemplu, cuprinsă parte din Priseaca care este rămasă nereabilitată, de fapt sunt câteva părți din străzi, totodată strada Lămâiței, Calea Ploiești până la Nisipuri și alte asemenea investiții, de natură, repet, să întregească campania de modernizare și de reabilitare a străzilor din municipiul Târgoviște. Dacă este să luăm în calcul și străzile care au fost reabilitate anul acesta, cred că ne apropiem de 100 de străzi modernizate și reabilitate în municipiul Târgoviște în ultimii 4 ani .Cele mai multe fonduri au provenit undeva la 70% fonduri europene cumulat cu Anghle Saligny și 30% buget local. Cam asa este împarțită finațarea pe ceea ce înseamna infrastructura rutiera din municipiu.”, transmite primarul Daniel Cristian Stan.