Noapte
Zi
1 December 2024
1 min read

CCJD: Dâmbovițean amendat pentru că avea montate pe gard steagurile unui partid politic

De la începerea votării, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică, iar în județul Dâmbovița, nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral. În această perioadă, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale, dintre care 5 sunt în curs de verificare, unul s-a confirmat și celelalte trei nu s-au confirmat.

Până la acest moment, nu au fost constatate fapte de natură penală, fiind aplicată o sancțiune contravențională.

Spre exemplu, în această după-amiază, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați cu privire la faptul că pe gardul unei proprietăți sunt montate mai multe steaguri ce aparțin unui partid politic.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că aspectele semnalate se confirmă.

A fost identificat proprietarul imobilului, acesta fiind sancționat contravențional.

În continuare o atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale în context electoral.

Reamintim că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

De asemenea, fotografierea buletinului de vot se sancționează contravențional.

Angajații MAI din județul Dâmbovița rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii. Comunicat de predă CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA!

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Prefect Emilian Rusu:”Marea Unire de la 1918 nu a fost doar un act istoric, ci o promisiune de viitor”

Articolul Urmator

AUR Dâmbovița sancționat pentru continuarea ilegală a campaniei electorale

Ultimele Articole

Mergisus