Noapte
Zi
21 February 2025
1 min read

Corneliu Ștefan, președintele CJD, reales membru cu drepturi depline în Comitetul European al Regiunilor

2025-2030 – al doilea mandat la Bruxelles pentru președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Acesta a fost reales membru cu drepturi depline în Comitetul European al Regiunilor în cadrulcelei de a 164-a sesiune plenară.
“Am fost reales membru cu drepturi depline în Comitetul European al Regiunilor și am participat, zilele acestea, la Bruxelles, la cea de-a 164-a sesiune plenară, principala temă fiind „Autoritățile locale și regionale în centrul unei politici de coeziune reînnoite”.
În cadrul discuțiilor privitoare la noua viziune asupra dezvoltării regionale s-a evidențiat necesitatea consolidării rolului autorităților locale și regionale în gestionarea fondurilor europene, prin reducerea birocrației și oferirea unei autonomii sporite în procesul decizional. Am susținut ferm această direcție, întrucât noi cunoaștem cel mai bine nevoile comunităților noastre și putem implementa proiecte care să răspundă direct acestor nevoi, fie că vorbim despre școli moderne, spitale mai bine dotate sau investiții în protecția mediului.
Desemnarea mea, ca urmare a propunerii Uniunii Consiliilor Județene din România, reprezintă o oportunitate extraordinară pentru județul Dâmbovița de a avea o voce directă la nivel european și de a contribui la dezvoltarea politicilor regionale ale Uniunii Europene.
Și în mandatul 2025-2030, reprezint județul Dâmbovița și România și voi lucra pentru atragerea de noi oportunități de dezvoltare a fiecărei comunități în parte. Împreună construim un viitor european.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele CJD.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Șofer surprins la volan cu o alcoolemie de 1,08 mg/l

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: Se menține Codul Galben de ger

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Avansează lucrările de renovare a Secției de Recuperare și a pavilionului administrativ de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște  

Sănătatea dâmbovițenilor și proiectele de modernizare a sistemului medical reprezintă

Lucrări în plină desfășurare pe DJ 712, pe tronsonul Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa

Infrastructura rutieră reprezintă una dintre prioritățile conducerii Consiliului Județean Dâmbovița.