Primăria Moreni a demarat o amplă acțiune de igienizare a zonei din apropierea râului Cricov acolo unde, potrivit declarațiilor primarului Gabriel Purcaru, în ultimii ani au fost depozitate extrem de multe deșeuri provenite din construcții , dar și resturi menajere.
“Anul la rândul în această zonă, în apropierea Cricovului, au fost depozitate necontrolat foarte multe categorii de deșeuri, de parcă cineva ar fi vrut ca din această zonă să facă o groapă de gunoi. În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, am început o acțiune de scoatere din pământ a acestor deșeuri din construcții, deșeuri din betoane, cărămidă, dar am avut și o zonă în care au fost depozitate deșeuri menajere.
Aceste deșeuri din construcții, betoane, cărămidă și așa mai departe, vor fi concasate, iar materialul rezultat, acel sort, va fi folosit pentru reparații la drumuri, parcări și unde o să mai avem nevoie. Deșeurile menajere au fost concentrate într-o singură zonă, iar începând de săptămâna viitoare vom transporta, cu sprijinul operatorului de salubritate, aceste deșeuri la groapa de gunoi.”, precizează edilul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru.






